Grupul
țintă

Proiectul implică un număr mare de participanți cu roluri diferite. Criteriul de selecție și implicare a acestora este bazat pe contextul multidimensional al proiectului și nevoile participanților din varietatea sectoarelor sociale, care în sectorul administrării culturale devine proeminent si indispensabil. În consecință, grupurile țintă sunt:
- Membrii, liderii si reprezentanții comunităților locale, ONG și OSC, autoritățile publice locale, organizațiile, federațiile și rețelele locale; își asumă rolul de îmbunătațire și susținere a administrării culturale cu îmbogățirea cunoștințelor pentru a avea un efect de multiplicare pe restul comunităților respective.
- Instructorii / educatorii din sectorul educației adulților, care pot utiliza conținutul educațional al programelor CUBES pentru a împuternici cursanții să devină „stimulatori ai administrației culturale și ai sustenabilității” în comunitățile lor locale.
- În plus, va fi și o implicare a mai multor autorități locale și naționale, în sectorul culturii si dezvoltării durabile, alături de ONG-urile și Fundațiile de Promovare a moștenirii culturale.
- Indirect, sunt de asemenea ca și participanți, profesioniști în domeniul dezvoltării, economiei și politicii, turism, cultura, dezvoltare durabilă, factori de decizie, mediul academic.
- Formatori pentru adulți, designeri de instruire, web designeri și experți în e-learning, educatori.
- Furnizori de educatori pentru adulți, centre, autorități educaționale cu interes.
- Members, leaders and representatives of local communities, Non-Governmental Organisations and Civil Society Organisations, local public authorities, organizations, local federations and networks; they undertake the role of the ''cultural administration & sustainability boosters'' with enriched knowledge and skills for the multiplying effect on the rest of their respective communities.
- Trainers/educators in the adult education sector, who may use the educational content of the CUBES’s products to empower their trainees to become “cultural administration and sustainability boosters” in their respective local communities.
- Public bodies and authorities, NGOs and foundations at a regional and a national level working in the cultural and sustainable development sectors for the promotion of cultural heritage.
- Professionals, academics and policy makers in the fields of development, economy and policy, tourism, culture and sustainable development.
- Adult educators, instructional designers, web designers and experts on e-learning.
- Adult training providers and educational authorities with an interest in the CUBES content.