Strângerea de fonduri este una dintre cele mai critice activități pentru organizarea oricărui eveniment cultural, proiect sau program. Generarea propriilor venituri este necesară pentru o dezvoltare eficientă, planificarea și menținerea independenței.
Cu toate acestea, puține organizații au succes la strângerea de fonduri pe cât și-ar dori.
Este o sarcină dificilă și consumatoare de timp, dar cu toate acestea, este indispensabilă.
Probabil va trebui să strângeți fonduri din mai multe surse pentru a obține toate resursele de care aveți nevoie pentru a rula proiectul și programele dorite.
Fondurile pot fi obținute de la:
Există multe exemple de diferite colecții de fonduri cum ar fi organizarea unor dineuri de caritate, evenimente speciale care prezintă activitatea organizației sau a instituției, servicii sau produse specifice ale organizației, activități personale ale membrilor, activități de stradă, sponsorizări, căutare “față în față”, dar în acest modul, ne vom concentra pe agenții de finanțare și sponsorizare, dar metodologia și abordarea de bază prezentate în modul se pot aplica și pentru toate.